Биографий - А Б В Г Д Е Ж З И К Л М Н О П Р С Т У Ф Х Ц Ч Ш Ы Ю Я

CUM ŞI-A PIERDUT MĂGĂRUŞUL IA-IA COADA

Ia-ia

, un măgăruş bătrîn şi sur, statea singur-singurel în adîncul pădurii. Văzînd că se apropie ursuleţul Pooh, la-ia se bucură din suflet.
— Cum o duci? întrebă el.
— Dar tu? întrebă ursuletul.
— Nu prea am cu ce să mă laud, clătină din cap măgăruşul.
— Vai-vai-vai, zise Pooh, ce rău îmi pare! la dă-te mai aproape să te văd. Ia-ia statea abătut, cu capul în pămînt.
— la stai, ce-i cu coada ta? întrebă uluit ursuletul.
— Ce să fie? zise Ia-ia.
— Nu-i nicăieri!
— Nu te înşeli?
— Nu. Coada ta nu-i.
— Atunci ce am acolo?
— Nimic.
— la să vedem, zise Ia-ia. Şi se răsuci spre locul unde îşi avea nu demult coada. Văzînd că nu poate ajunge, îşi îndoi grumazul şi privi de desubt. în cele din urmă scăpă un oftat şi zise amarît: Pare-mi-se că ai dreptate.
— Nici vorbă, zise ursuletul.
— Era de aşteptat, oftă măgăruşul Ia-ia. Acum înţeleg tot. Şi nu mă mir.
— Cred că ai uitat coada pe undeva, zise Pooh.
— Ba mi-a furat-o cineva, zise măgăruşul. Nici nu se putea altfel, adăugă el după o pauză lungă. Pooh vru să-l îmbărbăteze, dar nu-i veni nimic în minte. Se hotărî atunci să facă în schimb o faptă buna.
— Ia-ia, îi spuse, eu, Winnie Pooh, îţi promit să-ţi găsesc coada.
— Mulţumesc, Pooh, zise la, eşti un prieten bun, pe care mă pot bizui. Nu ca alţii.
Şi ursuletul porni în căutarea cozii. Era o minunată zi de primăvară. Nouraşi străvezii zburdau pe întinsul cerului albastru, iar Winnie păşea printre pini şi brazi, pînă, în sfîrşit, obosit şi flămînd, ajunse la casa Bufnitei.CUM ŞI-A PIERDUT MĂGĂRUŞUL IA-IA COADA
„Dacă este pe lume cineva, care ştie ceva din viaţa cuiva, îşi zise ursuletul, asta e Bufniţa!" Ea locuia într-un minunat castel zis „Castanul". Da, căsuţa aceea era un adevărat castel. Cel puţin aşa i se păru ursuleţului, mai ales că avea la uşă sonerie cu buton şi un clopoţel cu şnur. Ma jos, sub sonerie, atîrna un anunţ: „Rog apăsaţi butonul". Iar sub clopoţel atîrna un alt anunţ:
„Dacă nu vă deschid, rog trageţi de şnur."
Pooh buchisi mai întîi anunţurile. Apoi apăsă butonul soneriei, trase de şnurul clopoţelului şi strigă în gura mare:
— Deschide, Bufnită! a venit Ursul. Uşa se deschise şi Bufniţa se iţi afară.
— Buna ziua, Pooh, zise ea. Ce mai veste-poveste?
— Veşti urîte şi triste, răspunse Pooh. Bătrînul meu prieten, la-ia, şi-a pierdut coada şi e tare necăjit. Fii atît de buna şi învaţă-mă cum s-o găsesc.
— Uite ce trebuie să facem: scriem frumuşel un anunţ şi-l răspîndim prin toată pădurea. Aşa cum sunt anunţurile de la uşa mea. Le-ai văzut, Pooh? la mai uită-te o data. Şi cum privi anunţurile, Pooh dădu cu ochii de şnur. I se păru că-l mai văzuse pe undeva.
— Frumos şnur, nu-i aşa? zise Bufniţa. Pooh dădu din cap.
— îmi aminteşte de ceva, zise el, dar nu ştiu de ce anume. De unde l-ai luat?
— Treceam odată prin pădure şi am dat de el. Atîrna într-un tufiş şi am crezut că cineva îşi are acolo căsuţa. Atunci am sunat, dar nu mi-a răspuns nimeni. Am sunat iar, de data asta mai zgomotos, şi s-a rupt. Părea că nu-i trebuie nimănui şi l-am luat acasă.
— Bufnită, zise ursuletul Pooh înviorat, e cineva care are nevoie de el.
— Cine?
— Bunul meu prieten, la-ia. El tinea mult la dînsul.
— Tinea, zici?
— Era foarte legat de dînsul, zise cu tristeţe Winnie Pooh. El desprinse şnurul şi i-l duse stăpînului, adică lui la-ia. Atunci Cristofor Robin, prietenul lor, îi prinse coada la loc. Ia-ia începu să zburde prin toată pădurea, fluturîndu-şi coada cu atîta bucurie că Winnie Pooh simţi că i-i foame şi se grăbi acasă să-şi puna gura la cale. Peste o jumătate de oră îşi ştergea frumuşel buzele de miere şi începu să cînte ţanţoş:
„Numai eu,
Winnie Pooh, eu
Am găsit coada
Prietenului meu!"


Alen Alexander Miln

CUM ŞI-A PIERDUT MĂGĂRUŞUL IA-IA COADA

Go to top